Mousse Pădurea Neagră

Mousse Pădurea Neagră este un desert spectaculos care se prepară foarte uşor.

Este un dulce minunat care vă va surprinde invitaţii atât cu gustul său bun, cât şi cu aspectul său deosebit.

Vă invităm să încercaţi acest delicios Mousse Pădurea Neagră care necesită doar 20 minute pentru a-l prepara.

Reţeta Mousse Pădurea Neagră

1. Ingrediente

– 500 g de cireşe din compot
– 300 ml de frişcă
– 30 ml esenţă de rom
– 350 grame mousse de ciocolată
– 50 grame de ciocolată neagră rasă
* Sugestie: puteţi înlocui cireşele din compot cu oricare alt tip de fructe din compot.

2. Mousse Pădurea Neagră – Mod de preparare

Se lăsă fructele din compot la scurs. Se pot folosi prosoape de hârtie pentru a absorbi zeama mai repede.

Se bate frişca într-un bol folosind un mixer electric, se adaugă esenţa de rom şi se mixează până când frişca rămâne lipită de paletele mixerului.

Se vor folosi pahare înalte şi cu diametru mare pentru prepararea Mousse-ului Pădurea Neagră.

Se începe prin adăugarea în pahar a unui strat de frişcă, se alternează cu un strat de mousse de ciocolată, un strat de cireşe şi sirop, apoi iar frişcă, mousse de ciocolată, cireşe şi sirop. Când ajungeţi la partea de sus a paharului şi obţineţi un desert asemănător celui din imagine vă puteţi opri.

Presăraţi deasupra câţiva fulgi de ciocolată neagră pentru a obţine un efect estetic şi mai spectaculos.

Mousse Pădurea Neagră

Paharele de Mousse Pădurea Neagră se lasă în frigider pentru câteva ore.

Desertul este minunat pentru mese festive sau pentru momentele în care doriţi să-i impresionaţi pe cei dragi cu ceva delicios. Poftă bună!



Mousse Pădurea Neagră publicat: 2022-01-15T14:09:08+02:00, actualizat: 2022-01-15T15:08:39+02:00 by Reţete începători