Cheesecake cu zmeură este o reţetă uimitoare, asezonată cu fructele parfumate ale verii. Este foarte gustoasă şi necesită doar un nivel mediu de experienţă în bucătărie.
Prăjitura Cheesecake cu zmeură este una dintre acele reţete de prăjituri ce merită a fi preparate cu mare drag şi din toată inima, datorită gustului ei intens ce îţi dă o senzaţie fresh şi foarte plăcută din cauza zmeurei.
Reţeta Cheesecake cu zmeură
1. Ingrediente
– 300 g zmeură congelată
– 200 g biscuiţi cu cacao
– 300 ml smântână dulce
– 120 g unt topit
– 200 g cremă de brânză
– 70 g zahăr pudră
– 20 g gelatină
– 2 pliculeţe zahăr vanilat.
2. Cheesecake cu zmeură – Mod de preparare
Blatul de biscuiţi
Pentru început mărunţim biscuiţii cu ajutorul unui blender.
Transferăm biscuiţii mărunţiţi într-un bol, apoi punem peste ei untul topit şi răcit şi amestecăm foarte bine compoziţia.
Turnăm compoziţia într-o tavă sau o formă de silicon, presând foarte bine amestecul de biscuiţi pe fundul acesteia.
Punem forma cu blatul în frigider cât timp ne ocupăm de restul reţetei.
Gelatina
În continuare punem gelatina în 100 ml de apă rece, o amestecăm şi o lăsăm să se umfle.
După ce s-a hidratat gelatina, o topim pe baie de abur şi o amestecăm până ce gelatina se dizolvă bine.
Crema de zmeură
Pentru cremă folosim blenderul în care adăugăm pe rând: crema de brânză, smântâna dulce, zahărul pudră, zahărul vanilat şi zmeura congelată.
Pornim aparatul până când compoziţia arată ca o cremă.
Trecem crema printr-o sită, pentru a scăpa de sâmburii zmeurei.
Adăugăm gelatina peste cremă, amestecând bine.
Prăjitura cu zmeură
Prăjitură se termină foarte uşor, turnând crema de zmeură peste blatul de biscuiţi care s-a întărit deja.
Mişcăm uşor tava pentru a se aşeza uniform crema.
Punem prăjitura la frigider pentru 3-4 ore, sau până ce se întăreşte crema.
Aspectul final al prăjiturii Cheesecake cu zmeură îl vom da decorând frumos prăjitura cu câteva fructe de zmeură aspectuoase şi cărnoase. Poftă bună!