Figurine (biscuiţi)

Urmează iar o reţetă învăţată de la soacra mea, tot un desert. La această reţetă, soacra mea are nişte figurine care dau forma desertului. La început nu aveam aşa ceva, dar a mers treaba şi cu un pahar de ţuică sau cu un dop.

Ingrediente

– 1 pachet de margarină
– 200 gr. untură
– 2 ouă
– 1 praf de copt
– 1 pahar de zahăr
– 1/2 cană de lapte
– 800 gr. faină
– 1 praf de vanilie
– 1 linguriţă de bicarbonat
– 200 gr. nucă măcinată

Într-un castron mai mare se cerne faina, se adaugă şi restul ingredientelor, separat în lapte se pune bicarbonatul, se amestecă totul şi se frământă. Într-o farfurie pregătim 2 albuşuri bătute. Întindem foaia şi cu figurinele creăm prăjiturelele care ulterior se vor băga la cuptor. Înainte însă se dau prin albuş, apoi prin nuca amestecată cu zahăr. Tava se tapetează cu făină, se aşează prăjiturelele şi se băgă la cuptor unde se ţin 15-20 minute.

Figurine (biscuiţi) publicat: 2013-03-19T13:16:24+00:00, actualizat: 2017-01-02T19:39:41+00:00 by Reţete începători