Aperitivele
Este bine ştiut că înainte de masa principală se servesc diverse aperitive.
În marea majoritate a cazurilor pe lângă băuturile alcoolice servite pentru a stimula pofta de mâncare, precum ţuică, votcă, bitter, vermut, gin, whisky, şampanie, ouzo etc., mai sunt servite şi diverse gustări uşoare pentru a umple spaţiul dintre aperitivul alcoolic şi supă sau felul principal al mesei.
La băuturile aperitive accentul se pune de obicei pe sec, neîndulcit, necombinat mai degrabă decât pe dulce.
Antreul
Atunci când înaintea felului de bază al meniului sunt servite gustări mai consistente precum mezeluri, brânză, caşcaval, măsline, salată de boeuf, salată de vinete, zacuscă, chiftele etc., termenul cel mai potrivit este antreu.
Cu un aranjament apetisant în farfurii şi cu puţin alcool înainte, aperitivele vor stimula pofta de mâncare încet şi sigur :)
Termenul aperitiv provine din cuvântul francez apéritif, care la rândul său provine din cuvântul latin aperitivus (aperire – a deschide). Colocvial, francezii mai numesc aperitivul şi apéro.
Digestivele
Dacă băuturile consumate înainte de masă se numesc aperitive şi au rolul de a stimula pofta de mâncare, băuturile consumate după masă se numesc digestive şi au rolul de a înlesni digestia.
Exemple de digestive: coniac, lichior amar, Amaretto, Schnaps etc. Digestivele amare conțin de obicei ierburi carminative.
Sfatul medicului
Medicul spune să nu bem alcool în timpul mesei şi nici imediat după masă, deoarece alcoolul se combină cu mâncarea în stomac, stagnează digestia şi poate provoca o fermentaţie severă prelungită.
Asadar, ideal este ca între masa propriuzisă şi băuturile aperitive şi digestive să existe un interval de minim 30 de minute.
Sfatul sexologului
Încă din secolul al V-lea se spunea că oamenii care doresc să disciplineze organele sexuale ar trebui să evite să bea acele preparate artificiale numite aperitive pentru că ele deschid calea către stomac a unei mese vaste…
Aşadar, feriţi-vă de aperitive dacă aveţi un plan amoros imediat sau dacă vreţi ca tocmai să evitaţi unul, pentru că acestea, indirect, vă pot îngreuna planurile… sau vă pot suci minţile…